„Il y a des choses qu'on peut faire, et d'autres qui paraissent trop difficiles. Peu a peu, tout devient trop difficile ; c'est a cela que se resume la vie.”
Din nou o poveste teribila influentata de social. De data asta, un social marcat de plictisul occidentalului, care are de toate: s-a dezvoltat atat de mult incat tot ajutorul venit din ambiant il nefericeste. Nu scrie nicaieri in carte asta, dar vezi prin ochii mijiti ca Michel, un functionar public pe la 40 ani, traieste depresia unei societati avansate, in care a avea totul inseamna a fi singur si a nu sti ce sa faci cu sufletul tau. Fireste, depresia lui Michel este cea a unui intelectual, iar anxietatea si disperarea produse de lipsa emotiilor il trimit in Thailanda. Mda, turismul sexual descris cum nu se poate mai realist. Si acest subiect si altele, de ordin politic sau social, sunt captate de Houellebecq in romanele sale, transant, intr-un limbaj privat de estetism, ca atunci cand discuti cu un amic, la o bere, noutatile din ziar.
Asadar, personajul principal pleaca sa-si „depuna laptii” alaturi de-o gasca la fel de deprimata de turisti intr-o lume exotica, opusa diametral unui Paris pe care nimeni nu vrea sa si-l imagineze: gri si terorizat de gastile de cartier.
N-are Houellebecq nicio retinere in a vorbi asa-zis politically incorrect despre acele aspecte pe care societatea moderna le trateaza cu manusi: musulmanii, feminismul, sexul platit – astea sunt singurele care-mi vin acum in minte. Ideea e ca scrie deschis, amar, lucid despre aceste probleme morale, fiind, fireste, primit cu retinere de lumea literara franceza, reusind chiar sa creeze scandaluri la fiecare noua aparitie.
Cu riscul de-a parea etern nesatisfacuta, o spun din nou: nici plotul din Platforma (Polirom, 2003) nu este exceptional. Unele dintre subiecte (depresia provocata de lumea moderna, societatea consumista, sexul cu thailandeze, frica de musulmani, gastile de cartier, uimirea descoperirii iubirii) sunt actuale, iar despre altele se scrie de cand lumea. Dar Houellebecq este incredibil de istet atunci cand scrie, traieste detaliile crizei interioare a personajelor si reuseste sa puna pe hartie aspecte care in mod normal scapa ochiului.
Michel gaseste scaparea din viata in care toti „putim a egoism, a masochism si a moarte” prin iubirea pentru Valerie. Moartea ei, intr-un atentat musulman, il termina definitiv. Ce poate sa-ti acutizeze disperarea mai mult decat sa „mori” atunci cand te credeai salvat? Nu cred ca poti citi povestea asta daca nu intelegi resorturile depresiei, daca nu te intereseaza lumea in care traiesti si, mai ales, daca n-ai fost niciodata zdrobit de vreo iubire. N'ayez pas peur du bonheur : il n'existe pas.
N-o sa-mi fac o regula din a recomanda cate-o melodie la finalul fiecarei recenzii. Insa, Iggy Pop a citit „Posibilitatea unei insule” a lui Houellebecq, care se pare ca l-a inspirat asa mult incat a rezultat un nou album, la sase ani distanta de Skull Ring: Preliminaires. Desprinde-te un pic de tot ce stiai despre muzica lui si descopera niste jazz, niste bossanova, un pic de blues. Si, cea mai tare faza, Iggy canta si-n franceza... voila!